TIPS & TRICKS
CREATIVE WINGS
JCI Romania National Conference 6-9 oct 2016 @ Iasi

Federația Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale JCI București, JCI Constanța, JCI Timișoara, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Iași, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureș și grupurile de inițiativă din Galați și Impact (București). Cu peste 250 de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități. JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.

JCI IASI este o organizație formată din tineri antreprenori si profesioniști in activitățile lor precum manageri, directori de vânzări, consultanți, jurnaliști, directori de resurse umane, economiști, profesioniști in industria IT.
Membrii JCI Iasi planuiesc și implementeaza proiecte care aduc schimbări pozitive în comunitatea locală sau chiar la nivel național. Prin proiectele implementate, membrii JCI Iasi iși propun să devină mai buni atat la nivel profesional, cât și la nivel personal, dezvoltându-și calitățiile de leadership, care sunt necesare pentru a genera schimbări pozitive in comunitate, atât în Romania cât și în lumea intreaga. JCI Iasi a fost fondată în 2006.

Câteva din proiectele cu tradiție organizate de către JCI Iasi sunt: BNE (Business Networking Event), Femei de Afaceri cu Stil, Fondul de Burse pentru copii din mediul rural, acțiuni de plantare de copaci și donare de sânge iar anul acesta vor iniția un Program de mentorat pentru tinerii antreprenori.
conferinta-nationala-jci

În toamna aceasta are loc la Iași Conferinta Nationala JCI. Mai multe detalii despre eveniment gasești aici: Program și Înscrieri

Agenda:

Thursday 06 October:

17.30 – 19.30 JCI Conference
19.30 – 20.00 Coffe Break
20.00 – 22.00 Dinner and Opening Ceremony
22.00 – 02.00 Welcome Party in #romaniancityoflove

Friday 07 October:

09.00 – 12.00 Awesome Training 1/Awesome Training 2/General Assembly 1
12.00 – 14.00 Lunch
14.00 – 17.00 JCI Share Experiences and Projects
17.00 – 20.00 Guided Iasi City Tour
20.00 – 21.00 Dinner
21.00 – 02.00 Party

Saturday 08 October:

09.00 – 13.00 Uncommon Business Networking
13.00 – 15.00 Lunch
15.00 – 18.00 General Assembly 2/International Presentation
18.00 – 19.00 Free Time
19.00 – 21.00 Ten Young Outstanding People Awards
21.00 – 23.00 JCI Romania Awads
23.00 – 02.00 Party in #romaniancityoflove

Sunday 09 October:

09.00 – 12.00 Farewell Brunch

Mai multe detalii despre eveniment gasești aici: Program și Înscrieri